Sir Ken Robinson, autor și specialist în educație, încearcă să revoluționeze sistemul de învățământ la nivel global printr-o viziune compatibilă cu nevoile societății viitorului. El spune că școlile ar trebui să-și regândească complet obiectivele, astfel încât să reușească să cultive creativitatea și tipurile distincte de inteligență.

Toți copiii se nasc cu abilități extraordinare, cu care unii dintre ei ne uimesc și ne surprind. Insă de ce nu reușim să ajutăm toți elevii prezentului să dea tot ce-i mai bun? Sir Ken Robinson (lider cultural emerit în educație și autor de bestseller-uri traduse în 21 de limbi străine) a găsit răspunsul acestei întrebări importante: noi nu ne educăm copiii să ajungă gânditori creativi, ci muncitori supuși.

Cum distruge creativitatea o școală tradițională

Prin sistemul de învățământ tradițional, elevii sunt ignorați sau chiar stigmatizați pentru energia și curiozitatea lor, ajungând să se îndepărteze de potențialul lor maxim în loc să-l fructifice.

Trebuie să fim conștienți de capacitățile extraordinare pe care copiii le au și de aptitudinile lor de a inova. În opinia lui Sir Ken Robinson, toți copiii au talente remarcabile, pe care școlile le risipesc, fără milă chiar. Pentru a ieși din acest blocaj al generațiilor tinere, trebuie să poziționăm creativitatea în centrul procesului educațional. Specialiștii în educație cu renume mondial au început să considere creativitatea la fel de importantă precum scrisul și cititul.

O întâmplare petrecută la o oră de literatură într-o școală din Marea Britanie sugerează întocmai perspectivele noi în care copiii privesc realitatea și importanța gândirii laterale în formarea elevilor care vor construi viitorul omenirii. O fetiță de doar 6 ani stătea în ultima bancă și desena, fără să fie atentă la lecție. Profesoara a văzut-o și a întrebat-o:

„Ce tot desenezi acolo? Nu ești deloc atentă la oră!”. Iar fetița i-a răspuns:

„Îl desenez pe Dumnezeu”. Profesoara, contrariată, i-a zis:

„Dar nimeni nu știe cum arată Dumnezeu!”. Eleva, încrezătoare, i-a replicat:

„O să aflați imediat!”.

Pedepsirea aspră a greșelilor este o altă formă de limitare a creativității și a inovației. Din păcate, sistemul de învățământ actual, în care copiii sunt stigmatizați dacă iau cele mai mici note din clasă sau nu obțin rezultate excepționale la olimpiade, promovează îngrădirea capacității de a fi creativ și original. Dacă un copil se teme să încerce lucruri noi, poate riscante, de frica de a greși, nu va fi niciodată capabil să inoveze.

Până la maturitate, majoritatea copiilor își pierd curajul de a fi deschizători de drumuri, tocmai din cauza atitudinii punitive a școlii. Ajung să le fie teama să greșească. Companiile sunt conduse în prezent cu un sistem dur de stigmatizare a greșelilor, la fel ca școlile. Iar rezultatul este că educăm oamenii să-și piardă capacitățile creative.

yey

Pe măsură ce creștem, creativitatea nu apare, ci dispare, în lipsa unui efort susținut. Din păcate, ea ajunge să fie limitată de educația tradițională. Toate sistemele de învățământ din lume au aceeași ierarhie a materiilor. Primele sunt matematica și limbile, apoi științele umaniste și abia la final artele.

Și aproape în orice sistem este o ierarhie în cadrul artelor: pictura și muzica au de regulă un statut mai important decât teatrul și dansul. Nu există niciun sistem de învățământ unde copiii să învețe zilnic dansul așa cum învață matematica.

Pe măsură ce cresc, ne educăm copiii de la talie în sus. Apoi ne concentrăm pe cap, ca la final să conteze doar o emisferă a creierului – cea a logicii.

“Dacă ai fi extraterestru și te-ai întreba la ce folosește învățământul public, concluzia ar fi, luându-te după rezultate, după cine reușește în acest sistem, cine face totul cum trebuie, cine primește toate laudele, că scopul ultim este să producă profesori universitari. Îmi plac profesorii universitari, am fost și eu unul, dar n-ar trebui să-i considerăm realizarea supremă a umanității”, spune cu sinceritate Sir Ken Robinson.

Sistemul nostru de învățământ este clădit pe ideea de aptitudini școlare, întregul proces educațional fiind gândit strict pentru admiterea la o facultate. Probabil că la școală ați fost împiedicați să faceți ce vă plăcea, pe motiv că nu veți găsi niciodată o slujbă serioasă urmându-vă pasiunea.

Consecința este că mulți oameni talentați, geniali și creativi nu cred că sunt așa, pentru că talentul lor nu era apreciat sau chiar era stigmatizat în școală.

În următorii 30 de ani, potrivit UNESCO, în lume vor fi mai mulți absolvenți decât toți absolvenții de până acum în istorie. Brusc, diplomele nu vor mai valora nimic. Chiar și acum, copiii se întorc acasă cu diplomele și se joacă pe computer. Este un proces de inflație academică ce arată că structura învățământului ne fuge de sub picioare.

Soluția redresării învățământului mondial

Trebuie să regândim radical concepția despre inteligență, susține specialistul. Știm trei lucruri despre aceasta:

  1. Este diversă;
  2. Este dinamică, admirabil de interactivă. Creativitatea derivă de pe urma interacțiunilor diferitelor categorii de moduri de a vedea lucrurile;
  3. Este distinctă.

„Cred că singura speranță pentru viitor este să adoptăm noul concept de ecologie umană, în care să începem să reclădim concepția despre bogăția potențialului uman. Sistemul de învățământ ne-a minat mințile așa cum minăm noi planeta: pentru un anumit material. În viitor, acest lucru ne va păgubi. Trebuie regândite principiile fundamentale după care ne educăm copiii”, concluzionează Sir Ken Robinson.

Este imperios să considerăm creativitatea ca fiind o comoară inestimabilă. Sarcina noastră este să le educăm copiilor întreaga ființă pentru acest viitor imprevizibil.

Creativitatea la Aletheea

Aletheea, încă de la înființare, și-a conceput filozofia în jurul unor strategii care să ia în considerare diferitele talente ale copiilor, pentru a deveni prima școală creativă din România.

Abilitățile de învățare dobândite de elevii noștri vizează gândirea creativă, critică și inovatoare, cu un accent deosebit pe comunicare și colaborare. Respectăm ritmul propriu de dezvoltare a fiecărui copil și venim în întâmpinarea talentelor distincte ale elevilor din comunitatea noastră.

Cu o înțelegere profundă a competențelor necesare secolului XXI, urmărim nu doar formarea academică a copiilor, ci deprinderea aptitudinilor esențiale în viață și carieră:

  • Flexibilitate și adaptabilitate;
  • Inițiativă și autodirecționare;
  • Abilități sociale și interculturale;
  • Productivitate și asumare;
  • Leadership și responsabilitate.

IMG_8292

Citește și:

Cum vă dați seama dacă școala copilului îi sabotează viitorul profesional

5 jocuri care dezvoltă inteligența emoțională a copiilor

9 capacități ale creierului care ne ajută să ne atingem orice obiectiv

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.