Menu

Oana Solomon

Profesor educație plastică

De aproape 40 de ani învăț, explorez și descopăr în acest minunat teritoriu care este Arta.

Studiul desenului, al picturii și al modelajului din cadrul liceului de artă „Nicolae Tonitza” l-am continuat în Secția Ceramică a Academiei de Artă, UNArte de astăzi.

Soarta a vrut ca, încă de când eram studentă, să ajung să lucrez la Muzeul Național de Artă al României, unul din spațiile emblematice pentru cultura noastră, care deține cele mai mari, mai bogate și variate colecții de artă din țară.

Contactul direct cu opera de artă este și azi, după atâția ani, un fapt care mă emoționează și mă responsabilizează în activitatea mea de restaurator.

Educația plastică de care am beneficiat, experiența acumulată în cadrul muzeului, dublate de amintirile mele de elev în care figurile unor profesori de măiestrie se conturează categoric, amintiri pe care astăzi le înțeleg la alt nivel, constituie un avantaj și oferă multiple perspective în modul de predare și relaționare cu copiii.

În timpul lucrului cu ei, caut să stabilesc relații de încredere prin cunoașterea reciprocă și o comunicare cât mai sinceră, bazată pe respect.

Cred că prin desen, pictură și modelaj copiii pot să-și dezvolte imaginația, creativitatea, pot învăța să observe lumea din jurul lor și să o redea prin propria sensibilitate, pot să își transpună emoțiile și trăirile interioare.

Generațiile viitoare, copiii noștri, au nevoie de artă. În orice formă și oricând.

Au nevoie să descopere, să cunoască arta și să o experimenteze. Neapărat la nivel de cultură generală, sau, poate, ca profesioniști. Pentru că manifestarea artistică eliberează și deschide noi orizonturi.

Citate preferate:

„Fiecare om ar trebui să asculte puțina muzică, să citească puțină poezie și să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viața sa, astfel încât îngrijorările lumești să nu-i oblitereze simțul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman.” – Johann Wolfgang von Goethe

„Învață regulile ca un profesionist, ca se le poți încălca ca un artist.” – Pablo Picasso

„Arta este singurul fel de a evada fără a-ți părăsi casa.” – Twyla Tharp

„Rolul artistului este să pună întrebări, și nu să dea răspunsuri.” – Anton Cehov