Menu

Mirela Tiganas

Consilier educațional

A fost odată ca niciodată… vârsta pe care, de cele mai multe ori, adulţii o regretă…. copilăria. De la copilăria mică, până la pubertate și adolescenţă, drumul este pavat cu vise, dragoste, înţelegere, dar și reguli, repere și steguleţe roșii. Bucurii și tristeţi, momente mai bune sau mai puţin bune sunt trăite de copiii noștri zi de zi. O despărţire poate însemna o tragedie, iar câștigarea unui concurs e ca și cum ar fi cucerit întreg Universul. Rolul meu, ca și consilier educaţional, prin formarea în psihologie și psihoterapie, este să merg alături de acești copii pe acest drum minunat… cel care făurește OAMENI și să găsesc, împreună cu ei, cele mai bune resurse care să-i ajute să zboare acolo unde își doresc!

Citate preferate:

Într-o baltă, erau multe broaște care vroiau să-și aleagă un rege. Dintre întelepţii lumii pe care i-au adus ca să-i ajute să-și aleagă un lider, unul le-a spus: „Cea care va ajunge prima în vârful copacului cel mai înalt de lângă baltă, va fi REGE!”. Zis și făcut! Toate broaștele au început să sară, care mai de care, pe scoarţa copacului, însă cele rămase jos strigau: „Este prea înalt!”, „Imposibil!”, „Ești doar o broască!”. Doar una urca și tot urca și nu se dădea bătută, reușind să ajungă în vârf.  Era SURDĂ!

Cu alte cuvinte, urmează-ţi idealul, orice ar spune cei din jur!