Menu

Bianca Neacșu

Profesor învăţământ primar

Supărat din cauza bulinelor negre lipite pe el, Pancinello ajunge la Eli, sculptorul și creatorul său. Eli se apleacă, îl ridică de jos și îl așază lângă el pe bancul de lucru. Cu voce sigură, Eli îl îndeamnă să nu îi pese de etichetele primite de la niște omuleți de lemn ca el: „Pancinello, copilul meu, contează doar ce gândesc eu. Iar eu cred că ești o persoană tare deosebită!”

Sunt dintotdeauna insuflator de încredere și traducător al lumii pe înțelesul „cruzilor copăcei”. Am făcut acest lucru în educația nonformală mai întâi cu adolescenți, cu studenți, apoi cu preșcolari și școlari.

Am înțeles că, asemenea copacilor, copiii au nevoie zilnic de soarele dragostei și afecțiunii noastre, de impulsul dat de îngrășămintele metodelor pedagogice de predare, de curățirea prin disciplină și de protecția față de furtunile puternice, oferită de principii și valori (precum Adevărul, Binele și Frumosul). Unii au nevoie de mai multă protecție, alții de instruire și disciplină. Dar cu toții au potențial de creștere, de a fi puternici și frumoși la vremea lor, fie că sunt ca stejarul, ca arțarul sau ca salcia, dezvoltându-se în intervale de timp diferite și în diverse moduri.

Ca profesor, care crește alături de copii, pe lângă crearea unui mediu prielnic, îi implic, îi inspir și îi ajut să descopere ce e mai bun în ei și în lume, folosindu-mă de un larg repertoriu de tehnici, prin construire și ajustare.

Încerc astfel să asigur copiilor din partea mea validarea și autonomia personală, să le hrănesc curiozitatea și să îi fac să simtă că aparțin unei comunități de învățare.

Într-o lume care ni se arată în permanentă căutare și schimbare, sunt astfel bucuroasă să pot contribui la cultivarea competențelor personale, a performanțelor individuale și a aspirațiilor înalte ale copiilor noștri.

Citate preferate:

„Curriculum este materia primă obligatorie, dar căldura este elementul necesar pentru a crește o plantă și un suflet de copil.” – Carl Gustav Jung

„Se știe că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile grele să ți se pară ușoare.” – Grigore Moisil