Menu

Andrei Dumitrescu

Consilier educațional

Am ales catedra. Chiar dacă noțiunea de catedră e doar o metaforă prin care descriem un rol social, ca orice metaforă, îmbracă realitatea astfel încât să aibă o formă inteligibilă. Iar rolul de profesor ar fi bine să fie însoțit de câteva trăsături. Blândețe și bunătate. Pentru că ceea ce învață copiii atunci când nu-i învățăm nimic tinde să devină mai important, consider că responsabilitatea de a fi printre ei e o formă de a contribui la o lume mai bună. O lume mai blândă, o lume mai clară. Și pentru că “nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic”, așa cum spunea Nichita Stănescu, mărturisesc că în fiecare zi încerc să nu uit că am fost și eu copil. Așa că am ales catedra!