Menu

Blog

Lumea copiilor este magică

Lucian Blaga spunea:

Copilul râde:

“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”

Tânărul cântă:

“Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”

Bătrânul tace:

Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”

Solomon Marcus, în cartea sa “Jocul ca libertate”, afirmă că: “jocul este în primul rând o manifestare a libertății la care are dreptul ființă umană.”(pag. 13, 2003) Așadar, jocul este una dintre căile naturale prin care copilul mic înțelege mai bine lumea înconjurătoare, o apropie și o integrează în propriile înțelesuri. Mediul din jur îl fascinează, iar adultul este dator să-l însoțească și să-l încurajeze să dea frâu liber energiei sale vitale, să-și dea voie să se manifeste și să fie curios: “Copiii dobândesc informații despre lume, adică modul în care noțiunile se desprind pornind de la diverse experiențe.” (Nell & Drew, 2016 pag. 103)

Ai privit vreodată un copil care se joacă?

Nu ți s-a părut niciodată că nu înțelegi ce face, că nu înțelegi de ce oare ar petrece ore întregi jucându-se cu o piatră? Joaca copilului are avantaje atât creative cât și recreative: “Jocul este pură învățare și, deși puține studii formale au fost dedicate relației dintre joc și învățare, este evident că jocul poate fi folosit și ca instrument motivațional, și ca instrument de predare.” (Cozolino, pag. 196, 2017)

Prin joc, copilul își creează propria lume, dar dacă nu este lăsat suficient să facă asta ajunge să nu-și dezvolte propriul potențial la maximum. Prin joc se manifestă energia lui vitală, curiozitatea pură și are nevoie de un partener să-l însoțească în călătorie. Jocul implică toată ființa și îl pune în legătură cu el însuși: “Nimic nu luminează mai mult gândirea unui copil decât jocul.”(Brown S, 2009, pag. 10 apud Nell & Drew, 2016, 123)

Tot prin joc a luat naștere arta și muzica. Cum ar arată o lume guvernată de dans, muzică și pictură, care să lase oamenii se se exprime liber? Oricine este genial dacă este încurajat să fie.

Conform lui Vîgotski (1978):” Jocul le oferă copiilor un mijloc de a-și satisface nevoile, care se schimbă pe măsură ce cresc.” ( Nell& Drew, 2016, pag 44) El este de părere că jocul este cel mai important factor în dezvoltarea copilului.

Ai văzut cât de absorbit este copilul când se joacă?

Ți s-a părut vreodată că el are cheia unui portal secret și că, uneori, deși este în aceeași cameră cu tine, gândul și toată ființa lui sunt în altă parte?

Cum se face că se concentrează ore întregi pentru a se juca cu un băț, dar când vine vorba despre a se îmbrăca pentru școală nu poate sta locului 5 minute? Dacă îl strigi, uneori te privește, dar nu te aude. Ori poate că te aude, dar nu te înțelege. Poți să vezi asta în ochii lui. Alteori, se joacă atât de mult încât nici foame și nici sete nu mai simte. Pe copil jocul îl transpune într-o lume atemporală, care nu este guvernată de timp și spațiu, ca cea a adulților: “Jocul este un act de imaginație. Când copiii ies să se joace- să alerge, să zburde, să sară-, se activează de fapt un alt fel de cunoaștere. Este un fel de a crede, care le permite copiilor, în cazul în care doresc acest lucru, să fugă mai repede ca vântul, să sară mai sus de nori, devenind într-o clipă parte din exuberanța și zburdălnicia naturii înseși.” (Nell & Drew,2016, pag.22)

Ați observat vreodată că unii oameni scot limba atunci când vor să se concentreze, mai cu seamă copiii care sunt profund acaparați de o activitate? Ei bine, când se joacă, de cele mai multe ori, copiii transpiră și își folosesc toți mușchii corpului: “Deși comportamentul imaginativ pare deconectat de activitatea fizică, cele două se întrețes intrinsec.” (Cozolino, 2017, pag 198) Cozolino, în cartea “Predare bazată pe atașament”, în capitolul dedicat jocului,  susține că învățarea dublată de acțiune se imprimă mai bine în memorie, deoarece corpul are memorie musculară: “Folosirea grupelor mari de mușchi de la picioare declanșează eliberarea de hormoni de creștere neuronală care accelerează memoria și învățarea.”(Cozolino, 2017, pag. 204)

Ai văzut câtă creativitate și imaginație în stare pură are un copil?

De unde o fi învățat-o? Poate că doar și-a amintit-o. Uneori, poate că te sperie ideile lui mult prea îndrăznețe și îi spui că nu se poate, din dorința ca el să nu eșueze și asta să-i provoace suferință. Păcat..mare păcat. Cum știe singur să găsească soluții inovatoare la probleme, cum găsește bucurie și curiozitate în tot ce vede și tot ce atinge? Se pare că pe parcursul vieții omul își pierde din această gândire divergentă, cu ajutorul căreia găsește soluții multiple la o situație. De ce pierdem această bucată magică din noi? Albert Cullum consideră că “este în natură copiilor să învețe prin joc activ și imaginativ, care la rândul său stimulează entuziasmul, imaginația și deschiderea spre noile idei.”(Cozolino, 2017, pag. 206) Pe măsură ce copilul explorează lumea prin intermediul jocului nestructurat, el experimentează mediul, mirarea și curiozitatea, testează relații și efecte între elemente și este intens implicat într-un proces creativ. În acest mod, el se dezvoltă emoțional, fizic și intelectual. Fröbel consideră că: “în copii există o esență divină, un spirit.(…) Așadar, el crede că educația înseamnă să angajezi și să îndrumi copilul, ca pe un tot, ca pe o ființă inteligență care gândește și simte, și să-l faci să devină conștient de sine prin joc.”(Nell& Drew, 2016, pag. 43)

Ai văzut vreodată cât de curajos este un copil când se joacă?

Dacă l-ai lasă, ar încerca să mângâie și cel mai fioros câine, pentru că el simte că are puterea de a schimba lumea în mai bine, că vocea lui merită ascultată. “E important ca profesorul sau părintele să fie “optimist și creativ în fața necunoscutului” (Nell & Drew, 2016, pag. 17) și să îi inspire copilului curajul de a explora împrejurimile și propriul univers interior.

Copilul este neînfricat și își asumă riscurile. Chiar dacă nu știe, el tot încearcă. Nu se teme de greșeală. E gata oricând să greșească și uite așa este mereu acordat la puterea interioară creatoare și dă dovadă cu ușurință de creativitate și imaginație bogată. Până nu îi spune cineva ce e bine și ce e rău, el nu știe că ar exista această diferență. Toate experiențele sunt importante, toate-s cu folos, toate dornice să ofere ceva. Fie că înțelegem acest lucru în acel moment, fie mai târziu. Nu cumva îi luăm lecția copilului când îi spunem direct “rezultatul corect”? Oare ne dorim ca el să nu greșească, sau vrem să învețe din greșeli? Vrem să știe rezultatul final, sau vrem să se bucure de proces? Tendința noastră de a explora și de a ne juca este un mecanism înnăscut, menit să ne stimuleze mințile pentru a învață comportamente adaptative. Acesta este motivul pentru care nu avem nevoie să fim recompensați pentru joacă- neurobiologia noastră ne asigură că este ceva în sine recompensator.” (Cozolino, 2017, pag. 191-192)

Cullum spunea: “Pentru a deveni un profesor bun, trebuie să-ți descoperi copilul din interior.”(Cozolino, 2017, pag. 208) Așadar, să-ți dai voie să descoperi și să redescoperi lumea însoțind copilul, să te lași fascinat de multele înțelesuri ale realității subiective.

Profesorul este cel care construiește contextul, adică un mediu sigur și stimulativ în care copilul să se poată manifesta liber. Jocul liber este cel care oferă oportunități nemărginite de testare și de experimentare.

În joc, copilul este cine vrea el, are ce superi-puteri vrea el. În acea nouă lume creată, el descoperă lumea înconjurătoare cu alți ochi, o îmbracă în ce culori vrea și o explorează neînfricat.

Ai văzut vreodată un zâmbet sincer de copil?

Parcă i-au râs și ochii! Spune-mi sincer dacă te-a molipsit. De ce oare? Ți-a amintit de cineva? De fratele tău mai mic, de propriul tău copil…sau poate chiar de tine copil?

Sufletul are toată viața urme de copil jucăuș, dornic de explorare și de manifestare în moduri creatoare. Unii își amintesc, alții nu… Acest copil jucăuș e cel care ne învață cum să trăim viața din plin, cum să râdem cu gura până la urechi și ne îndeamnă să ne oprim și să admirăm iarba cum crește. Dacă îi dai glas s-ar putea să nu-ți mai doreșți să-ți trăieșți viața fără el…

Bibliografie:

  1. Marcus, S. (2003).  Jocul ca libertate. București: Editura Scripta.
  2. Cozolino, L. (2017). Predarea bazată pe atașament. Cum să creezi o clasă tribală. București: Editura Trei.
  3. Nell, M., N., Drew, W. F. (2016). De la joc la învățare. Cum folosim jocul didactic în educația timpurie. București: Editura Trei.

Foto: arhivă personală

_______________________________________________________________________________

Acest articol a fost preluat de pe blogul academic www.sucitoruldeminti.ro.

Dorina Opran este profesor învățământ primar în cadrul Școlii Private Aletheea și predă la clasa pregătitoare.