Menu

Blog

Despre povești și cultură cu Iulia Iordan

Astăzi ne-am bucurat de vizita scriitoarei și educatorului muzeal Iulia Iordan, prilej cu care am răsfoit cărțile încântătoare semnate de autoare, „Povești din calendar” și „Da de ce să mă întorc în timp?”.

Despre Iulia Iordan, unul dintre cei mai iubiți autori români de cărți pentru copii, se pot spune multe lucruri frumoase, de la harul cu care scrie povești cuceritoare, până la dragostea sa pentru poveștile din folclor care continuă să trăiască prin paginile lucrărilor sale.

Pe noi ne-a impresionat astăzi prin toate acestea, dar și prin creativitatea prin care își prezintă creațiile. Elevii din ciclul primar s-au îndrăgostit de culegerea de povești vechi românești, intitulată „Povești din calendar”, pe când copiii de gimnaziu au răsfoit cartea cu povești inspirate de patrimoniu scrisă sub forma unui traseu cultural prin București – „Da’ de ce să mă întorc în timp?”.

Povești din calendar”

“Povești din calendar” repovestește basme vechi românești, însoțite de cartonașe fermecate și ilustrate inedit de Veronica Neacșu. Tocmai ilustrațiile i-au adus cărții, în 2016, „Premiul pentru Ilustrație de Carte”, oferit proiectul cultural Cele mai frumoase cărți din România.

DSC01842

“Povești din calendar” reunește 22 de feluri de a călători în timp, pe vremea când Dumnezeu și sfinții se plimbau pe pământ, când zăpada nu avea culoare sau pe vremea când Ileana Cosânzeana pocnea din biciul ei fermecat pentru a-și transforma palatele într-un măr de aur.

Cartea le deschide celor mici o fereastră asupra obiceiurilor, tradițiilor și credințelor populare despre timpuri și anotimpuri, care au fost șlefuite generații de-a rândul, dar peste care s-a așternut uitarea în ultimele decenii. Această carte este și un prilej de recuperare și rememorare a lor.

Copiii din ciclul primar și-au împărtășit și preferințele personale privind tipul de lectură favorit, au aflat informații noi despre folclor și oralitate, totul cu ajutorul Iuliei Iordan.

DSC01803

 

„Da de ce să mă întorc în timp?”.

Dacă cei mici au discutat despre povești vechi românești, elevii de gimnaziu s-au bucurat de un adevărat atelier de lectură. Au descoperit că pot călători pe cel mai important traseul cultural al capitalei, cu ajutorul lucrării – „Da’ de ce să mă întorc în timp?”.

Acesta este un proiect ce conține două cărți legate împreună: o carte-traseu adresată familiilor și școlilor și o metodologie de creare a unor astfel de materiale tipărite adresată părinților, profesorilor sau specialiștilor în cultură.

coperta-RBG-708x1024

Scopul proiectului este apropierea publicului tânăr de patrimoniul construit sau natural al orașului București. Textul este elaborat de Iulia Iordan, iar ilustrațiile sunt realizate de Anca Smărăndache.

Cartea este însoțită de o metodologie adresată profesorilor, operatorilor culturali și părinților menită să-i inspire în crearea propriilor trasee culturale. Metodologia este semnată de Raluca Neamu, președintele Asociației Da’DeCe și Raluca Iacob, inițiatoarea platformei Susține cultura în educație.

Elevii de gimnaziu și-au împărtășit experiențele de lectură, preferințele în materie de autori români sau străini și încercările personale de a scrie propriile cărți.

DSC01823

 

Dragostea de carte se întreține prin întâlniri cu oameni valoroși, ce sădesc în suflete semințele pasiunii pentru lectură. Mulțumim, Iulia Iordan, pentru vizită!

Citește și:

Provocarea lecturii: tehnici prin care îi facem pe copii să citească (download)