Menu

Blog

Cum să evităm anxietatea copiilor în timpuri extreme

Mami, când mă pot întâlni cu Francesca? Dar în parc când aș putea să ies cu Erica?”, „Ieșim astăzi afară?”, „Mi-e atât de dor de școală!”. Aproape zilnic aud, deja, aceste întrebări la care nu mai știu ce să răspund sau, dacă răspund, devin că a o placă stricată de magnetofon. 

Este cert că nu vom ieși neschimbați din toată această experiență, pentru că situația această nouă ne obligă, pur și simplu, mintea și organismul să se readapteze (rapid). Lucrul acesta provoacă, inevitabil, reacții de stres (pentru că ceea ce trăim noi reprezintă un stresor major) la care nu suntem doar noi, adulții, supuși, ci și copiii și adolescenții noștri. 

Cum facem că, după această situație, să rămânem întregi la minte (și la trup)? Cum facem că, după această perioada, copiii noștri să nu rămână cu  „virusul” anxietății sau al depresiei? 

Unul dintre efectele imediate ale acestei situații neplăcute, cel puțin pentru copii, este „singurătatea”, lipsa interacțiunilor directe cu prietenii, cu colegii de școală, cu copiii de aceeași vârstă – să nu uităm că pentru copii, adolescenți, interacțiunea cu cei de-o vârstă este extrem de importantă pentru dezvoltarea lor psihică. 

Ce putem face noi, părinții, astfel încât să limităm, pe cât posibil, efectele acestei „singurătăți”? 

Păstrând în minte ideea că emoțiile și comportamentul adulților  sunt extrem de contagioase, adică cei mici și adolescenții copiază, „învață” emoțiile și comportamentele adulților din jurul lor, că linii directoare, în relație cu copiii de toate vârstele, ar fi de preferat: 

  • să păstrăm o atitudine/stare de spirit pozitivă; 
  • să avem un ton al vocii cât mai aproape de normal (să evităm, pe cât posibil să țipăm sau să avem reacții emoționale exagerate, nepotrivite în preajma copiilor); 
  • să evităm să catastrofăm situația prin care trecem și să accentuăm faptul că este o situație care „va trece”; 
  • să evităm a discuta lucruri/știri/analize sau să facem comentarii cu o conotație negativă, catastrofală în preajma copiilor; 
  • să ne păstrăm, totuși, ritmul obișnuit de lucru și activitățile obișnuite, pentru că, acum, cuvântul de ordine este AUTODISCIPLINA; 
  • să ne creștem toleranța la frustrare (să ne spunem mereu în gând că „va trece”, „este doar o situație temporară”, să ne așteptăm c activitățile noastre de adulți să fie întrerupte de copii); 
  • să ne flexibilizam scopurile, obiectivele și activitățile pe care le avem de făcut, după o  prioritizare și o programare prealabilă  a lor; 
  • să glumim când situația devine tensionată; 
  • să facem exerciții fizice. 

Dacă acestea sunt noile „responsabilități” ale părinților, ce facem cu copiii? Revin: păstrăm în minte faptul că emoțiile și comportamentele noastre sunt foarte contagioase, adică cei mici și adolescenții sunt oglinda noastră. 

În funcție de vârsta copiilor, lucrurile diferă. Pentru cei mai mici, dați-vă voie să va jucați cu ei, să țopăiți, să cântați împreună, să citiți povești, să stați cu el „în  spinare” sau „printre picioare” atunci când aveți ceva de lucru și să deveniți conștienți că sunteți, pentru o anumită perioadă, singurul/singurii partener/i de joacă (dacă excludem jucăriile de plus). Încurajați discuțiile video cu prietenii, bunicii. 

Pentru școlari și adolescenți, este important să încurajați comunicările video, audio cu prietenii, colegii de clasa (însă aici trebuie să stabiliți limite clare de timp), încurajați-i să aibă anumite proiecte, obiective comune,  la care să lucreze. Există anumite platforme sau programe care le pot permite copiilor să fie împreună pentru un anumit timp, să împărtășească idei, impresii, emoții, gânduri. Pe lângă programul de lucru și activitățile stabilite (ore online, teme, activități, sarcini de lucru, fișe), fiți cât mai aproape de ei, pentru că noi, părinții, vom avea cel mai important rol pe această scenă. 

  1. Resemnificați situația grea prin care cu toții trecem – poate că este un moment în care ne putem descoperi/redescoperi hobby-urile: descoperiți ce-i place copilului să facă și încurajați-l să facă și mai mult din acel lucru; dați un alt sens acestei perioade pe care o traversăm – de descoperire/redescoperire a familiei, a părinților, fraților, surorilor, a timpului prețios pe care îl putem petrece împreună, a lucrurilor pe care le putem descoperi la noi înșine (am citit un gând al unui psiholog „dacă nu putem ieși afară, haideți să mergem înăuntru” (în interiorul nostru); 
  2. Explicați, în funcție de vârsta copilului, ceea ce se întâmplă acum și cât este de important să respectăm anumite reguli, chiar dacă ne este dificil; explicați-i ori de câte ori este nevoie că avem nevoie fiecare de sprijinul celuilalt din familie pentru ca această perioada să treacă cât mai ușor; în acest sens, puteți avea discuții în care se identificați împreună soluții realiste, funcționale ale situației prin care trecem, astfel încât complianța la restricțiile de care va avea parte să fie mai mare, iar suferința mai mică; 
  3. Pe cât posibil, „normalizați” (dacă poate fi vorba de așa ceva) emoțiile care însoțesc această perioadă; subliniați faptul că tuturor ne este greu, dificil acum și că trebuie să ne readaptam aproape cu totul; împărtășiți emoții și sentimente, încurajați-l să exprime ceea ce simte, ascultați-l, validați ceea ce simte copilul („te înțeleg….”, „înțeleg ceea ce simți….”, „și mie îmi este greu….”, „și eu mă simt tristă când….”); 
  4. Opriți-vă din timpul dumneavoastră pentru a discuta și a-l asculta pe copil ori de câte ori are nevoie; acum noi vom fi substitutul tuturor prietenilor și va trebui să suplinim mare parte din aceste nevoi. Atunci cand nu avem cum să ne oprim din activitatea noastră pentru a discuta cu copilul nostru, explicați-i pe un ton cat mai normal, calm; 
  5. Implicați copilul/adolescentul în activitățile casnice (curățenie, mâncare, așezatul mesei, spălatul vaselor), astfel încât ne va fi și nouă mai ușor, dar și copiii se vor simți responsabilizați și se vor conecta mai ușor cu ceilalți membri ai familiei; 
  6. Gândiți activități recreative împreună – dacă tot împărțim spațiul și timpul de 24 de ore împreună, haideți s-o facem într-un mod plăcut (dansați, faceți exerciții sportive împreună, cântați, citiți împreună…), pentru că, se pare, nu prea avem de ales; 
  7. Reasigurati-l de dragostea și sprijinul dumneavoastră (spuneți-i mai des „Te iubesc!”), strângeți-I mai mult în brațe, zâmbiți-i mai des; 
  8. Puneți accent pe partea lor emoțională, dați-i voie să-și exprime emoțiile negative (însă nu într-o manieră agresivă sau lipsită de respect)…poate unii vor plânge, alții vor fi trișți…dați-vă voie și dumneavoastră să experimentați aceste emoții negative, cu toții suntem oameni și „avem dreptul” să ne simtim copleșiți uneori, să ne simitim lipsiți de putere…este firesc, însă, lăsăți-vă puțin timp pentru a fi oameni, aveți răbdare cu dumneavoastră și cu cei din jur…apoi, respirați de câteva ori adânc, trageți aer în piept; 
  9. Puteți găsi răgazul 10-15 minute în fiecare zi pentru a face exerciții de respirație (pentru copii, îl putem numi „jocul balonului”, așa cum ne spune psihologul Micheline Nadeau) – ne imaginăm că suntem niște baloane care se umflă, se umflă…ne ținem respirația 5 secunde sau cât numărăm 1001, 1002, 1003, 1004, 1005 și, apoi, dăm drumul afară aerului…facem acest lucru de 3-5 ori; mai putem încerca exercițiul încordare-relaxare (propus de același psiholog): ne găsim o poziție confortabilă în care tot ceea ce trebuie să facem este să contractăm un mușchi sau o grupa de mușchi preț de câteva secunde, urmată de relaxarea treptată a mușchilor – în psihologie, acest exercițiu se numește relaxarea de tip Jacobson; 
  10. Începeți ziua împreună, adică luați micul dejun împreună. În funcție de vârsta copiilor și îndemânarea fiecăruia, pregățiți masă împreună; luați toate mesele zilei, pe cât posibil, împreună, astfel încât relațiile familiale se întăresc și mai mult și, totodată, crește stima de sine a copilului (este valorizat, responsabilizat, știe că are un rol foarte important în bunul mers al sistemului familial); 
  11. Aveți așteptări realiste și de la copii, și de la dumneavoastră…nu vă propuneți, nu vă așteptați la miracole sau la lucruri puțin probabile, cum nu vă așteptați că cei mici și mari să nu se simtă triști din când în când, să nu plângă din când în când, să nu le fie dor din când în când de colegi, prieteni, diferite situații; tot ce putem face este să le acceptăm emoțiile și să îi  înțelegem pe copii, să le fim alături; 
  12. Râdeți, distrați-vă….efectele terapiei prin râs sunt binecunoscute, detensionează mintea și corpul; 
  13. Fiți dumneavoastră înșivă un exemplu…de cele mai multe ori, puterea exemplului este mai mare decât cea a cuvântului! 

Mergem toți cu pași egali și suntem, acum, parteneri egali pe podul ce traversează această situație dificilă. La sfârșitul acestei călătorii, ne vom redescoperi pe noi înșine altfel! Să sperăm că ne vom regăsi mai buni și mai toleranți, mai iubitori și înțelegători.  

Articol de Mirela Țigănaș – Psiholog clinician specialist/psihoterapeut