Menu

Blog

10 curiozități mai puțin cunoscute despre zăpadă

Zăpada, fenomen natural care fascinează și intrigă, ne obligă să încetinim ritmul zilnic și să o contemplăm, ascunde multe curiozități de care puțini dintre noi au auzit. Vă invităm să descifrăm împreună misterul fulgilor de nea, cu ajutorul informațiilor de mai jos!

Stiați că aproximativ 12% din suprafața uscatului planetar este acoperită în permanență de zăpadă și gheață? Mai mult decât atat, 80% din întreaga cantitate de apă de pe Pământ se află în stare de îngheț.

1 . Fulgii de nea nu sunt singura formă de zăpadă

 Zăpada poate să cadă sub formă de lapoviță (n.r. a nu se confunda cu grindina!), mai exact ca mici particule de gheață opace, care apar în atmosferă atunci când picături de apă căzute din nori sunt mai reci decât temperatura de îngheț, însă rămân lichide. Aceste picături de apă se grupează și alcătuiesc o masă moale, zgrunțuroasă. Lapovița, pe de altă parte, este formată din picături de ploaie care îngheață în bile mici și translucide de gheață.

2. Mitul fulgilor de nea

Ideea că doi fulgi de nea nu pot fi niciodată identici este, de fapt, un mit. În anul 1988, un cercetător a descoperit doi fulgi cu exact aceeași formă, proveniți în urma unui viscol puternic în Wisconsin.

3. Cel mai mare fulg de zapadă

Cel mai mare fulg de zapadă observat vreodată a măsurat 38 centimetri lățime și 28 centimetri grosime, fiind surprins în timpul unui viscol puternic produs în luna ianuarie 1887 în statul Montana. Locuitorii au declarat că, în acel an, a nins cu fulgi de nea de dimensiuni comparabile cu oalele pentru încălzirea laptelui.

4. Zăpada este incoloră

Zăpada, la fel ca particulele de gheață din care este formată, este de fapt incoloră, nu albă! Lumina nu trece prin ea cu ușurință (așa cum se întâmplă în cazul sticlei transparente, de pildă), fiind mai degrabă reflectată. Altfel spus, lumina reflectată pe suprafața fațetată a fulgilor de nea creează albul pe care îl percepem la nivel vizual.

5. Zăpada poate fi roz sau albastră

Zăpada depusă într-un strat gros poate să pară albastră. Acest fenomen se produce deoarece straturile suprapuse de nea creează un filtru care face ca razele roșii să fie absorbite mai bine decât razele albastre. În consecință, zăpada poate prinde un aspect albăstrui.

Totodată, nuanța percepută a zăpezii poate fi și … roz, în zonele alpine înalte. Aici, algele de apă dulce criofile, care conțin un pigment rozaliu, colorează zăpada din jur.

Helzer Prairie - Stockham, Nebraska.  First snow of November, 2011

Foto: prairieecologist.com

6. Zăpada în Cartea Recordurilor

Cea mai mare cantitate de zăpadă într-o singură ninsoare a fost depusă la Thompson Pass, Alaska – 24,75 metri de zăpadă, în iarna anului 1952-1953.

Statul Colorado este și el deținătorul unui record impresionant la acest capitol. Pe data de 14 aprilie1921, depunerile de zăpadă au atins înălțimea de 221 centimetri în Silver Lake, Colorado.

Nici în țara noastră nu s-au ținut departe aceste recorduri. În anul 1954, în București, zăpada a atins 5 metri înălțime pe parcursul iernii.

7. Zăpada este un excelent izolator termic

Zăpada proaspătă, compactă, este compusă în proporție de 90%-95% din aer izolat (ceea ce înseamnă că nu poate transfera căldura în exterior). Acest fenomen explică de ce în interiorul unui iglu este o temperatură ridicată – căldura emanată de corpul uman rămâne între pereții de zăpadă care acționează ca foarte buni izolatori. Numeroase animale, precum urșii, sapă gropi adânci în zăpadă pentru a hiberna pe parcursul iernii.

8. Cea mai mare bătaie cu bulgări din lume

Pe data de 23 ianuarie 2013, 5834 de persoane s-au adunat pentru a organiza cea mai mare bătaie cu bulgări din istorie.

BLD142571

9. Anatomia unui fulg de zăpadă

Un fulg de zăpadă este compus, în medie, din 180 de miliarde de molecule de apă, este constituit din 6 laturi, este rareori perfect simetric și poate atinge viteza de 1,7 metri pe secundă.

10. Zăpada, intrată în ilegalitate

Dintre toate fenomenele naturale, zăpada este singura care a intrat in ilegalitate. În anul 1992, orașul american Syracuse (New York) a eliberat, prin Consiliul Local, un decret prin care ninsoarea căzută înainte de Ajunul Crăciunului devenea ilegală. Mama Natură, sfidătoare, și-a cernut norii la doar două zile de la adoptarea legii.

Citește și:

10 site-uri utile pentru părinți și copii