Replicile magice prin care părinții de adolescenți rămân apropiați de copii | Aletheea - Scoala privata
Menu

Blog

Replicile magice prin care părinții de adolescenți rămân apropiați de copii

Părinții de adolescenți ajung, la unison, la o concluzie greu de acceptat: vârsta cea mai dificilă a unui copil este adolescența. Oricât de înfrioșător ar părea acest adevăr, treaba adolescenților este să se desprindă de mama și de tata, iar cea a părinților este să le permită acest lucru. Dar nu oricum, ci fiindu-le în continuare alături, cu răbdare, blândețe și replici atent alese.

Ajunși la adolescență, copiii noștri par că vor să opună rezistență la tot ce li se spune. Această atitudine este normală și sănătoasă, făcând parte din firescul maturizării. Acceptarea independenței adolescenților este o piatră grea de încercare pentru părinți, care simt cum își pierd autoritatea și influența pe zi ce trece. Cei care găsesc în interiorul lor altuismul și înțelepciunea de a-și înțelege copiii și de a le oferi libertatea controlată de care au nevoie, reușesc să-și păstreze în continuare influența asupra adolescenților lor și să se bucure de o relație apropiată cu aceștia.

Cuvintele magice prin care părinții de adolescenți reușesc să rămână apropiați de copiii lor se nasc dintr-un proces numit de psihologi  conștientizare – un fel de măsură de prim ajutor în caz de urgențe specifice adolescenței – pe care vă încurajăm să o folosiți cu încredere. Iată cum!

Când adolescentul se simte neîndreptățit

Deseori, adolescentul se simte de parcă ar fi victima celor mai mari nedreptăți din lume (uneori justificat, alteori nu). Tentația oricărui părinte ar fi să-l contrazică vehement sau să-i dea dreptate și să-l compătimească, după caz. În primul scenariu, cel în care adolescentul este criticat pentru că se victimizează, se plânge de orice etc., părintele devine în ochii copilului un justițiar care nu știe altceva decât să-l judece, care nu îl înțelege și nu îi pasă de sentimentele lui. În cel de-al doilea caz, în care părintele aprobă fără să clipească, adolescentul își pierde simțul responsabilității și se obișnuiește să îi învinovățească mereu pe cei din jur pentru greșelile sale.

În această situație, este important ca părintele să-i creeze adolescentului un spațiu în care copilul să găsească propriile răspunsuri, știind că se bucură de tot sprijinul și înțelegerea.

În loc de: “Sigur a avut prietena ta un motiv să-ți facă asta” sau „Ce i-ai făcut de l-ai supărat așa?”

Spuneți: “Pare că a fost foarte stânjenitor pentru tine. Înțeleg de ce te-ai supărat.”

Din această poziție, adolescentul va face un pas în spate, se va liniști și va putea să privească situația în mod obiectiv, văzându-și părintele ca pe un partener de încredere.

Când adolescentul se simte dezamăgit

Adolescenții trebuie să învețe că viața este compusă și din momente dificile, însă nu au nevoie să fie puși să accepte acest lucru cu duritate atunci când se simt dezamăgiți. Abțineți-vă din a le face un duș rece și încercați să îi alinați din punct de vedere emoțional.

În loc de: „La ce te așteptai? Doar nu n-ai învățat mai nimic din replicile piesei, bineînțeles că nu te-au ales să interpretezi acest rol!”

Spuneți: „Îți doreai foarte mult să joci în piesă, nu-i așa? Îmi pare rău pentru că te simți dezamăgit, însă am certitudinea că data viitoare vei reuși, pentru că ai foarte mult talent!”.

Când adolescentul face din țânțar armăsar

Este specific adolescenților să facă o dramă din orice problemă, oricât de măruntă ar părea ea în ochii adulților.

În loc de:  „Exagerezi! Termină cu prostiile și concentrează-te pe lucruri serioase, lasă copilăriile!”

Spuneți:    „Văd că te-a supărat foarte mult acest lucru și îmi pare rău că nu te simți bine. Hai să vorbim despre asta, exteriorizează-te și o să găsim împreună o soluție, dacă mă lași să te ajut.”

Emoțiile adolescenților trebuie să fie validate, iar copiii ajunși la această vârstă trebuie să fie încurajați să le simtă și să le exprime, pentru a trece peste și a realiza ei înșiși că problemele lor nu sunt niciodată sfârșitul lumii.

Când adolescentul este anxios

Atunci când spunem unei persoane anxioase să se relaxeze, pentru că nu are motive să fie îngrijorată, nu facem altceva decât să-i accentuăm starea de neliniște. Pentru un adolescent, depășirea anxietății este posibilă doar conștienzând-o, spunându-și lui însuși “este în regulă, e un răspuns al creierului meu, mă voi calma în cele din urmă”.

În loc de:  “N-ai de ce să-ți faci griji, nu te mai agita atât. Nu esti singul care va ține un discurs pe scenă.”

Spuneți:  „Ai emoții mari și te înțeleg. Poate fi foarte dificil să vorbești în public, până și eu am lucrat o vreme la a-mi gestiona emoțiile. Și am reușit până la urmă.”

Când adolescentul adoptă tratamentul tăcerii

Deseori,  adolescenții au tendința să devină interiorizați și să refuze să vorbească despre ei. Soluția este să fie încurajați să se exprime prin crearea unui climat sigur, astfel încât să se simtă confortabil să se manifeste.

În loc de:  „Nu mai vorbești deloc cu mine. Ce ai de ascuns? Sigur ai intrat într-un anturaj periculos!”

Spuneți: „Am observat că vorbești mai puțin decât de obicei la cină. Pari distras/supărat/furios. Dacă vrei să discutăm despre ce te apasă, sunt aici. Dacă nu, nu-i nicio problemă.”

Citește și:

Ce se întâmplă în creierul unui adolescent

Idei de activități pentru copii care dezvoltă inteligențele multiple


« Inapoi la blog