Menu

Blog

Recomandări pentru weekendul 22-23 aprilie

Până și vremea se mai îmblânzește în cinstea mult așteptatului weekend, semn că vă puteți programa câteva ieșiri în familie pentru a fructifica timpul liber de la sfârșit de săptămână. Iar cum copiii se află acum în vacanță, cheful de distracție este cu atât mai mare.

Iată câteva idei inspirate de petrecere a weekendului 22-23 aprilie!

Noaptea Cărților Deschise

Duminică, de la ora 20.00 la ora 24.00 , în Parcul Colțea va avea loc cel mai mare schimb de cărți în cadrul evenimentului “Noaptea Cărților Deschise”. Dacă oferi o carte din biblioteca ta, primești una nouă de la Editura Litera. Cărțile strânse în cadrul campaniei vor fi donate către cinci biblioteci școlare din zone defavorizate ale țării.

După schimbul de cărți, această seară specială continuă cu o invitație inedită din partea Observatorului Astronomic. Cititorii participanți la Noaptea Cărților Deschise vor putea privi cerul și stelele prin telescopul Observatorului și la îndrumarea specialiștilor. Biletul de intrare, în intervalul orar 20.00 – 1.00, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, îl reprezintă cartea însemnată cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise, de la Editura Litera. Puteți participa și la o tombolă pregătită să vă încânte cu premii surprinzătoare!

NCD

Salonul Auto București & Accesorii

Dacă n-ați mai vizitat de ceva vreme centrul expozițional Romexpo, Salonul Auto București & Accesorii vă oferă acest prilej în weekend. Evenimentul va reuni mărcile consacrate de autoturisme, cu accent pe segmentele 4×4, family, eco și sport, vehicule pe două, trei și patru roți, componente, echipamente și accesorii auto, tuning, sport – autorulote și case de vacanță mobile, camping și accesorii. Expoziția, demonstrațiile și drive-testele ce se vor desfășura în spații special amenajate.

Pentru prima oară în istoria evenimentului, va fi amenajată și o zonă de street food, să vă încărcați bateriile și să savurați cei mai buni burgeri din oraș.

Ziua porţilor deschise la Muzeul Naţional de Geologie

Cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, Muzeul Naţional de Geologie organizează Ziua porţilor deschise pe data de 22 aprilie, între orele 10.00 și 18.00. Specialiștii geologi ne vor ghida prin toată istoria Pământului, explicând, pe  înțelesul tuturor, cum fiecare verigă din evoluția planetei noastre este legată de un “dezastru” benefic, care a creat imaginea actuală a Pământului.

Vom înțelege astfel mai bine că Terra are nenumărate posibilități pentru a asigura supraviețuirea generațiilor viitoare. Depinde de noi cum vom gestiona tot ceea ce Pământul, în imensitatea lui, ne poate oferi. Accesul in Muzeul Geologie va fi gratuit.

Caravana cu Jocuri de la Opera Comică pentru Copii

Caravana cu Jocuri de la HappyColor revine la Opera Comică pentru Copii pentru a oferi oamenilor un mod plăcut, stimulant, de petrecere a timpului liber. Interpretează: tineri pasionați de jocuri educative și societate, dar și traineri experimentați, cu implicarea extraordinară a publicului de toate vârstele.

Actele acestei întâmplări ludice asigură cadrul unui nou mod de a vedea lucrurile, ariile fiind ample, jocurile de strategie, îndemânare, fantezie, memorie sau logică fiind orchestrate cu măiestrie. Provocare, suspans, distracție, creativitate sunt câteva dintre ingredientele acestor momente de excepție cărora membrii Caravanei cu Jocuri le vor da viață.

Intrarea este liberă până la ora 16:00, dar Caravana cu Jocuri rămâne deschisă până la ora 20:00 pentru persoanele care au bilet la “Don Pasquale”, ora 17:00.

Caravana cu Jocuri

București dansează în stradă #2

Sâmbătă, 22 aprilie, București dansează în stradă. Evenimentul deschis între orele 19.00 și 22.00 vă așteaptă pe Strada Smârdan la un superb spectacol stradal plin de ritm şi voie bună. Se va dansa Salsa, Bachata, Merengue, Reggaeton, Kizomba, Semba, Hip Hop atât de către dansatori profesionişti, cât şi de amatori dorinici de distracţie. Participarea este gratuită.

GO Forest

Ziua Pământului este celebrată și în Parcul Crângași, sâmbătă între orele 11 și 21, prin festivalul de artă și cultură urbană GO Forest. Vă așteaptă aici spectacole de muzică și dans susținute de elevi ai școlilor bucureștene, dar și de artiști consacraţi precum Corina, Andrei Păunescu, Double Trouble, Gloria Melu s.a. Surpriza va fi să vedem cât de frumos cânta un jurnalist de ştiri, precum Claudiu Popa şi cât de uşor ne putem transformă gândurile în artă prin desenul în nisip, sub mâinile vrăjite ale artistei Mariana Pachis. Participarea este gratuită.

Atelierele din Orășelul Cunoașterii

Niciun weekend fără ateliere atractive din Orășelul Cunoașterii. Sâmbătă, copiii sunt așteptați să exploreze Caleidoscopul, iar duminică vor înțelege cât de distractivă este astrofizica la Atelierul de Constelații. De la ora 11, cu doar 30 de lei de participant!

Oraselul Cunoasterii

Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii

Spotlight revine cu o nouă ediție ce reinterpretează peisajul urban bucureștean prin intermediul artei digitale și multimedia. În fiecare zi de festival, de la ora 20:30 la 23:00, Calea Victoriei devine pietonală între Muzeul Național de Artă al României și Splaiul Independenței, unde peste 20 de instalații, proiecții și sesiuni de video mapping transformă zona într-un gigant spațiu expozițional. Evenimentul cu peste 200.000 de participanți în 2016, a debutat joi, 20 aprilie, în Piața George Enescu.

Citește și:

5 jocuri care dezvoltă inteligența emoțională a copiilor

Cum să le citiți copiilor ca să devină adulți de succes


« Inapoi la blog